
De unde provine numele de Dracula?
Dracula, „prințul întunericului și stăpânul morților vii!”. Acest personaj mitic a luat viață din imaginația febrilă a scriitorului irlandez Bram Stoker în anul 1897.
Deși se presupune că scriitorul a creat acest personaj inspirat fiind de Vlad Țepeș, voievod al Țării Românești, – așa explicându-se și că acțiunea cărții are loc în Transilvania – puțină lume știe de unde provine numele vampirului și implicit al cărții lui Stoker.
Dinastia Drăculeștilor și Ordinul Dragonului
Numele „Dracula” a devenit celebru în a doua jumătate a secolului al XV-lea prin acțiunile lui Vlad Țepeș, domnitor al Țării Românești în trei perioade diferite (1448, 1456-1462, 1476).
Istoricul Constantin Rezachevici susține că numele „Dracula” a continuat să existe prin urmașii legitimi ai lui Vlad Țepeș, mai exact membrii nobilelor familii Dracula de Sintesti și Dracula de Band, stabilite în Transilvania între secolele al XV-lea și al XVII-lea. Cele două familii, care provin din căsătoria lui Vlad cu o rudă apropiată a regelui maghiar Matias Corvin, în februarie 1462, pot constitui o explicație a ascendenței secuiești atribuite greșit lui Vlad Țepes și metamorfoza sa literară în vampirul Contele Dracula.
Ca urmare a romanului scriitorului irlandez Bram Stoker, numele „Dracula” a obținut faimă universală în epoca modernă.
- Interesant de știut este că numele tatălui lui Vlad Țepeș, și el domnitor al Țării Românești (fiu al lui Mircea cel Bătrân), era Vlad Dracul. Numele acestuia nu avea legătură cu diavolul așa cum s-ar putea crede, ci cu neamul din care se trăgea și, spun alții, cu Ordinul Dragonului, din care acesta făcea parte.
Mai exact, tatăl lui Țepeș se trăgea din Dinastia Drăculeștilor sau Familia Drăculeștilor, o ramură mai mică a Dinastiei Basarabilor. De aici, probabil, Draculea și mai târziu Dracula.
Pe de altă parte, Ordinul Dragonului, din care făcea parte tatăl lui Țepeș, era un ordin cavaleresc din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman. Astfel porecla „Dracul” nu provine de la românescul „diavol” ci de la apartenența la Ordinul Dragonului, cuvântul „Draco” însemnând „dragon” în limba latină.
Mărturiile scrise ale cronicarilor turci, greci și venețieni
Au existat multe teorii despre geneza numelui „Dracula”, începând de la afirmația lui Grigore Nandris că era forma genitivă slavonă însemnând „fiul lui Dracul” (Vlad Dracul era domnitorul Țării Românești și tatăl lui Vlad Țepeș) și până la falsa legătură cu asemănarea cuvântului cu un altul românesc „dragulea”, adică „cel drag” sau „cel iubit”.
Mai departe s-a produs confuzia între titulatura „fiul lui Dracul” și cuvântul românesc „dracul”, adică „diavolul”.
- Pentru a clarifica lucrurile, istoricul Rezachevici, spune că Dracula (Draculea) a reprezentat de la început o nouă formă populară românească atribuită lui Vlad Țepeș, pornind de la numele tatălui său: Vlad Dracul.
Cealaltă poreclă a lui Vlad, „Țepeș”, se pare că i-a fost dată de turci, după ce i s-ar fi dus vestea pentru cruzimea sa și obiceiul de a-și trage dușmanii în țeapă de vii. Turcii îi spuneau „Kazıklı Bey”, adică Prințul Țepeș.
Chiar înainte de domnia lui Vlad Țepeș, boierul Albu îl numea pe Vlad Dracul (care era o poreclă cunoscută în afara țării noastre), pur și simplu Draculea. Mesagerul venețian Bartholomeo de Jano și cronicarii săi greci contemporani Leonicos Chalkokondyles și Critobul din Imbros îl numeau tot Draculea.
Până și Iancu de Hunedora, care l-a executat pe tatăl lui Vlad Țepeș, a făcut mențiune la 17 decembrie 1456 de „infidelem Drakwlam wayvodem” („Necredinciosul voievod Dracula”).
- Nu în ultimul rând, cronicarul turc Asakpasazade, referindu-se la anul 1442, îl numește pe Vlad Țepes „Dracula” în loc de „Draculea”, în timp ce ienicerul sârb care a lăsat însemnări în 1496 până în 1501, îl numea „voievodul valah Dracula”.
Este clar că Draculea (Dracula) era o poreclă populară pentru Vlad Dracul.
Pentru fiul său, Vlad Țepeș, numele „Dracula” a devenit prin afiliere o alternativă, nu doar o poreclă, cu efectul secundar de a-i spori reputația proastă, cu semnificația ei diabolică, chiar dacă inițial, pe vremea tatălui său, „Dracul” nu avea un sens negativ.
Cum a ajuns Vlad Țepeș sursă de inspirație pentru Bram Stoker
Scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat romanul „Dracula”, cu un vampir misterios drept răufăcător hipnotic, în 1897, plasând acțiunea în Transilvania. Dracula a încântat cititorii care au început să speculeze cu privire la sursa inspirației lui Stoker.
Mulți au spus că viața sângeroasă a lui Vlad Țepeș, cunoscut și sub numele de Dracula, a fost singura sursă de inspirație a lui Stoker pentru personajul său, dar autorul irlandez a apelat la multe surse pentru cea mai importantă creație a sa.
- Vampirii erau în vogă în perioada victoriană târzie, iar Stoker ar fi fost probabil familiarizat cu lucrările gotice anterioare, cum ar fi poemul lui Goethe „Mireasa din Corint” (1797); „Vampirul” (1819), o nuvelă de John W. Polidori; și nuvela „Carmilla” (1872), de Joseph Sheridan Le Fanu. Au fost evidențiate și legăturile notabile dintre „Dracula” și „Căpitanul Vampir” (1879) – un roman scris cu 18 ani înainte de cartea lui Stoker, de Marie Nizet, în vârstă de 19 ani, o belgiancă înrudită cu exilații români.
Stoker citise cu siguranță despre legendele cu vampiri din Carpați, iar în 1890 scria un roman numit „The Un-Dead”, despre un personaj fictiv pe care îl numea Contele Wampyr.
- În timp ce se afla în vacanță în acel an la Whitby, Anglia, Stoker a găsit o carte rară în biblioteca locală, intitulată „An Account of the Principates of Wallachia and Moldova” (1820), scrisă de diplomatul britanic William Wilkinson. Acesta îl menționa pe voievodul Dracula, explicând într-o notă de subsol că în limba valahă, „dracul” înseamnă „diavol”, în timp ce în maghiară înseamnă „balaur”/„dragon”.
Stoker și-a transformat curând Wampyr-ul în Dracula. Pe parcursul romanului, când personajul principal face o scurtă prezentare a împrejurimilor din Transilvania invitatului său Jonathan Harker, cu siguranță datele sunt preluate din relatările lui Wilkinson din cartea „An Account of the Principates of Wallachia and Moldova” („O relatare despre Principatele Țării Românești și Moldovei”).
Având în vedere toate aceste conexiuni, pare foarte probabil ca viața lui Vlad Țepeș să fi furnizat ceva material pentru romanul lui Stoker.